Prima şcoală de astrologie din România


Privire generală asupra astrogramei

[extras din cartea: Firicel Ciarnău - "Bazele astrologiei" - Editura Fidelia, 1999]
[Copyright © Editura Fidelia]

Cuspidele mari

Primul lucru, după alcatuirea astrogramei, va fi o privire generală asupra modului în care sunt aşezate planetele pe cercul zodiacal, cum sunt poziţionate în special faţă de cele patru cuspide importante:
- Ascendentul (cuspida Casei I),
- Descendentul (cuspida Casei VII),
- Mijlocul Cerului (cuspida Casei X) şi
- Fundul Cerului (cuspida Casei IV).

Emisferele

Aceste patru cuspide împart desenul astrogramei în patru regiuni, iar cele diametral opuse, două câte două, împart cercul în emisfere. Vom defini emisferele:

  • emisfera Est (partea stângă a astrogramei), este emisfera determinată de Mijlocul Cerului şi Fundul Cerului, este cea care conţine Ascendentul;
  • emisfera Vest (partea dreapta a astrogramei), este determinată tot de Mijlocul Cerului şi Fundul Cerului, dar cea opusă, care conţine Descendentul;
  • emisfera Sud (partea de sus a astrogramei), este determinată de Ascendent şi Descendent şi conţine Mijlocul Cerului;
  • emisfera Nord (partea de jos a astrogramei), este determinată tot de Ascendent şi Descendent şi conţine Fundul Cerului.

Gruparea planetelor în emisfere

Dacă planetele sunt grupate în majoritatea lor într-una din emisfere, vom putea spune despre acea persoană, după cum urmează:

  • daca sunt grupate în emisfera Est, atunci putem spune că este vorba despre o personalitate puternică, independentă, care ştie ce doreşte de la viaţă, stabilă şi echilibrată emoţional, cu păreri proprii bine conturate şi susţinute cu convingere, persoane cărora le place să depindă doar de ei înşişi;
  • daca sunt grupate în emisfera opusă, emisfera Vest, atunci este vorba despre o persoană cu un anumit grad de dependenţă faţă de cei apropiaţi, fără o personalitate evidentă, duşi de vânt, un fel de "băiatul lui mămica", genul de oameni care ascultă mult prea mult de părerea celorlalţi;
  • dacă sunt grupate în partea de sus a astrogramei, emisfera Sud, avem de a face cu o personalitate optimistă, exaltată, sociabilă, căreia nu-i plac foarte mult secretele, tipul de om "ce-i în guşă-i şi-n căpuşă", altfel spus care nu ştie să se ascundă foarte bine şi-ţi spune franc ceea ce gândeşte;
  • dacă sunt grupate în emisfera opusă acesteia, în emisfera Nord, deci partea de jos a astrogramei, avem de a face cu o persoană inhibată, ascunsă, căreia nu-i face o plăcere deosebită de a vorbi despre sine, care are secrete şi preferă să rămână secrete.

Pornind de la acestea, se pot comenta combinaţiile acestor emisfere, comentând despre aranjarea planetelor în cele patru sectoare împărţite de cuspidele mari, deci sectoarele E-S, V-N, E-N şi V-S, evident utilizând comentariile de mai sus.

Cuspidele în semne

Tot legat de cuspidele mari (reamintim: Ascendent, Descendent, Mijlocul Cerului, Fundul Cerului), ele oferă informaţii şi prin tipul de semne zodiacale în care sunt aşezate, astfel:

  • dacă sunt în semne cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn), putem spune că este vorba despre un om cu picioarele pe pământ, care nu prea acceptă jumătăţi de măsură, exteriorizat, ambiţios, cu spirit de iniţiativă;
  • dacă sunt în semne fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător), este vorba de o persoană stabilă, echilibrată, cu simţ practic şi aptitudini organizatorice;
  • daca sunt în semne mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti), atunci este o persoană oscilantă, impresionabilă, schimbătoare, dusă de vânt şi căreia îi place dualitatea.

Evident, aceste comentarii trebuie să ţină cont şi de repartizarea pe emisfere, cum am descris mai sus.

Ascendentul zodiacal

Şi ca să nu ne depărtăm de comentariile date de cuspidele mari, cea mai importantă cuspidă este Ascendentul, care ne poate spune foarte multe despre personalitatea respectivă. De multe ori Ascendentul zodiacal este mai important decât însăşi zodia natală, adică zodia în care se afla Soarele în momentul naşterii. Ascendentul zodiacal dă informaţii foarte clare despre personalitatea omului, în special personalitatea socială şi, nu în ultimul rând, îşi pune amprenta pe aspectul fizic al persoanei. Astronomic vorbind, Ascendentul zodiacal este zodia care apare la orizont în momentul naşterii.

Axele zodiacale

Următorul lucru ce va trebui să-l observăm, legat tot de repartiţia planetelor pe cercul zodiacal, este cel al axelor karmice, altfel spus să observăm dacă există mai multe planete repartizate în semne diametral opuse. Astfel, putem discuta pe axe:

  • axa Berbec-Balanţă - ne spune că în viaţa anterioară respectiva entitate a fost un dictator faţă de partener, a menifestat egoism, iar acum trebuie să înveţe raporturile cu ceilalţi;
  • axa Taur-Scorpion - ne spune că în viaţa anterioară a manifestat egoism, gelozie şi a dus poate o viaţă de desfrâu, iar acum trebuie să se detaşeze de bunuri materiale şi de dominarea altor persoane, dar şi să lucreze pentru sublimarea sexualităţii;
  • axa Gemeni-Săgetător - au avut în viaţa anterioară parte de confuzii spirituale, au fost repetenţi pe calea pornită şi au dat dovadă de o oarecare greutate în cominicarea cu ceilalţi, iar acum trebuie să ajungă la logică şi înţelepciune şi echilibru prin cunoaştere;
  • axa Rac-Capricorn - în viaţa anterioară au fost indecişi între familie şi viaţa publică, acum trebuie să obţină încrederea în sine şi o oarecare independenţă faţă de familie;
  • axa Leu-Vărsător - în viaţa anterioară a fost probabil un spirit de artist, cu calităţi creatoare dar şi excentric, dar a avut şi manifestări egoiste, iar acum trebuie să-şi dezvolte calităţile creatoare şi să înveţe un echilibru între ceea ce dă şi ceea ce primeşte. Aici ca o menţiune, cei care au planetele înghesuite pe această axă au avut o viaţă importantă în Atlantida.
  • axa Fecioară-Peşti - probabil au fost în altă viaţă preoţi, dar şi fanatici religioşi, sau luptători în cruciade, au avut o personalitate rece şi analitică sau au fost foarte pierduţi într-un ideal, iar acum trebuie să înveţe modestia, simplitatea, devotamentul şi spiritul de sacrificiu.

Vrei să cunoşti mai mult? Înscrie-te la cursuri! Acum!

Lecţii gratuite şi articole

Puteţi citi şi alte articole ale absolvenţilor la AstroDex


Vrei să cunoşti mai mult? Înscrie-te la cursuri! Acum!

Înscriere


Următoarea serie a cursurilor de astrologie şi numerologie începe în 4 decembrie 2020

Meniu
Reclama


Citiţi revista AstroText
AstroText

Revista absolvenţilor Şcolii de astrologie Fidelia

Respectăm
Codul etic al astrologului
Am contribuit la conceperea sa.

Facebook
Ne găsiţi şi pe Facebook
Utile
Fazele Lunii
Fazele Lunii
Ultimul patrar
20 ° 22' Leu
AstroDex

Orele planetare
AstroDex
Azi: 6.12.2020 - 2:29
Rasarit Soare: 07:35
Apus Soare: 16:38
Guvernatorul zilei:
Guvernatorul zilei
Ora planetara:
Cititi amanunte
Mercur: 01:21 - 02:36
Detalii ora planetara
Editura Fidelia