Scoala de astrologie Fidelia
Agenda

Agenda Şcolii Fidelia

Pentru următoarea perioadă, Şcoala Fidelia anunţă evenimente importante:

Prima şcoală de astrologie din România

Planetele în astrologie

Termenul de "planetă" înseamnă, la origine, "astru rătăcitor", și a fost folosit din antichitate pentru a desemna orice corp ceresc care era văzut deplasându-se pe cer, printre stele. Pe vremea aceea, Soarele nu era considerat a fi o stea, iar Luna era și ea un alt astru rătăcitor printre celelalte, astfel încât Astrologia antică a reunit sub numele de planete toate astrele care păreau că se mișcă în jurul Pământului, pe covorul relativ fiz alcătuit de stele și constelațîi.

Și astăzi, termenul de planetă desemnează, în Astrologie, atât Soarele și Luna, cât și planetele Sistemului Solar: Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun și Pluto (aceasta fiind și ordinea în care sunt plasate ele față de Soare). Antichitatea folosea doar 7 planete în Astrologie, care s-au păstrat și în numele zilelor săptămânii în diferite limbi: Soarele, Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn.

Fiecare planetă are o anumită vibrație, și îi sunt asociate anumite tendințe în viața terestră și caracteristici umane. Am văzut, în lecția trecută, că fiecare planetă are și anumite semne zodiacale unde își are Domiciliul, sau alte demnități și detrimente. Aceste relații derivă din compatibilitatea sau incompatibilitatea existentă între vibrația planetei și vibrațiile semnelor. În timp, aceste vibrații au modelat într-un anumit fel conștiința umană și planetară, ele fiind de fapt imagini ale unor arhetipuri cosmice.

Începând din secolul al XVIII-lea, astronomia a fost bulversată de descoperiri astronomice noi, și până în secolul XX au fost descoperite, pe rând, Uranus, Neptun și Pluto, planetele transsaturniene, până atunci neștiute (deși există relatări străvechi care amintesc de existența altor planete dincolo de Saturn, totuși prea vagi și neargumentate ca să fie luate în seamă de astronomi). Din punct de vedere astrologic, (re)descoperirea și acceptarea globală a planetelor transsaturniene reprezintă un moment în istorie, în care noi principii au fost acceptate în conștiința omenirii, fiindcă a venit vremea să aibă loc o mare schimbare pentru aceasta. Lor le sunt asociate și marile transformări ale civilizației umane din ultimele secole.

Noile planete au fost integrate în sistemul astrologic, primind Domicilii și Exaltări în anumite semne, conform vibrațiilor percepute din partea lor de către astrologi și clarvăzători. Planetele clasice au trecut pe postul de guvernatori secundari, acolo unde guvernatori primari au devenit noile planete. Astfel, Vărsătorul era guvernat de Saturn, dar acum Uranus este principalul său guvernator, secondat de Saturn. Jupiter guverna Peștii, dar acum semnul Peștilor este guvernat în primul rând de Neptun, și apoi de Jupiter. Iar Pluto a primit guvernarea Scorpionului, vechiul guvernator (Marte) devenind guvernator secundar.

O clasificare importantă a planetelor este cea în planete feminine, masculine și neutre, de mare importanţă atunci când se analizează vibrația semnelor zodiacale în funcție de planetele prezente în ele. Astfel, avem:

  • Planete masculine: Soarele, Marte, Jupiter, Uranus, Pluto
  • Planete feminine: Luna, Venus, Saturn, Neptun
  • Planete neutre: Mercur

Schema pare ușor dezechilibrată în favoarea semnelor masculine. Aceasta poate fi și o consecință a faptului că, în societatea umană actuală, de milenii bune, principiul masculin a fost văzut predominant, lucru reflectat și în conștiința globală care încarcă de semnificații imaginile arhetipurilor cosmice. Dar asta nu înseamnă că această schemă nu poate evolua spre un echilibru mai clar.

Pe de altă parte, fiecare planetă are asociate caracteristici fizice, psihice și spirituale care pot fi asociate și cu semnele zodiacale guvernate de ele. Astfel, fiecărei planete îi sunt asociate culori, metale, pietre prețioase, substanțe chimice, flori, organe din corpul uman, segmente ale societății, tipuri de activități și profesiuni etc. Lucruri care par să fie atât de diferite se regăsesc unite de arhetipurile planetare, fiind expresii ale acelorași vibrații sau combinații de vibrații.

O altă clasificare ne poate dezvălui mai multe despre "puterea" planetelor în viața omului și a societății. Soarele și Luna mai sunt numite și "luminarii", deoarece sunt planete a căror lumină afectează mai direct viața pe Pământ. Chiar dacă astrofizica stabilește clar că Luna nu are lumină proprie, din punct de vedere optic avem nopți luminate de Lună, și această lumină de Lună are chiar caracteristici speciale și efecte deosebite asupra vieții terestre, așa cum au demonstrat-o multe experimente biologice. Și asta fiindcă "lumina" respectivă nu este doar cea vizibilă, ci un spectru mai larg de radiații. Luminariile sunt cele care au influența cea mai puternică asupra vieții individuale și generale, fie ea biologică, psihică sau spirituală.

Planetele Mercur, Venus și Marte (cele mai apropiate de Pământ) sunt considerate planete ale detaliilor vieții individuale. Evoluția lor pe cer, comparativ cu astrograma unei persoane, dă cele mai multe detalii despre evenimentele vieții personale, alături de Soare și Lună.

Planetele Jupiter și Saturn, două planete grele și depărtate de Soare, indică mai mult felul în care un individ se va integra în societate, perspectivele și posibilitățile sale de succes social și profesional, reușitele și încercările majore din viață sa.

Planetele Uranus, Neptun și Pluto sunt văzute mai ales ca semnificatori ai generațiilor, cu ample implicații la nivel social general, iar în tema unui individ poziția și mișcarea lor trebuie să fie interpretate îndeosebi după aspectele lor cu alte planete mai mici și în Case.

Oricum le-am clasifica, trebuie să reținem permanent că planetele nu ne obligă la nimic. Marte nu provoacă războaie, Venus nu provoacă bună înțelegere între oameni, nici Mercur nu-i împinge pe oameni să fie raționali. Planetele generează vibrații specifice, în care oamenii își decid propriile lor acțiuni, iar deznodământul acțiunilor depinde foarte mult de felul în care ele se armonizează cu vibrațiile cosmice.

AdiM
Extras din articolele revistei AstroText
© Editura Fidelia


Vrei să cunoşti mai mult? Înscrie-te la cursuri! Acum!

Lecţii gratuite şi articole

Puteţi citi şi alte articole ale absolvenţilor la AstroDex


Vrei să cunoşti mai mult? Înscrie-te la cursuri! Acum!

Editura Fidelia