Continuăm să pătrundem în tainele astrologiei discutând pe baza principiilor ei fundamentale, Legile Universale hermetice. Cea de-a doua Lege, Legea Corespondenței, afirmă: "Ceea ce este sus este ca și ceea ce este jos, Ceea ce este jos este ca și ceea ce este sus". Sus și Jos reprezintă, în vorbirea curentă, niște poziții în spațiu raportate la un nivel de referință, sau luate prin comparație între două niveluri diferite, două planuri orizontale aflate la înălțimi diferite.
Dar în Astrologie, ca în orice domeniu metafizic, gândirea nu trebuie să se limiteze doar la sensul propriu al cuvintelor, și se operează într-o foarte mare măsură cu gândirea simbolică, aceea care ne permite să atribuim cuvintelor și lucrurilor sensuri mai abstracte, mai adânci, asociate și cu alte niveluri ale existenței diferite de nivelul fizic. Iar afirmația de mai sus nu implică neapărat o identificare absolută a ceea ce este Sus cu ceea ce este Jos, ci o corespondență simbolică, o conexiune abstractă, imperceptibilă prin simțuri, dar sesizabilă prin gândire, prin imaginație, prin intuiție, prin emoții etc.
Unii oameni s-au obișnuit să perceapă lucrurile doar la nivel fizic, astfel că, pentru ei, toate conexiunile se fac numai la acest nivel, și de aceea gândirea lor este limitată la un singur aspect al existenței. Și totuși, și ei acceptă că există aceste conexiuni invizibile între lucrurile de pe niveluri diferite. De pildă, dacă ne referim la Sus ca fiind cerul, și la Jos ca fiind pământul, constatăm că există o strânsă conexiune între mișcarea astrelor, aflate Sus, și evenimentele terestre, de Jos.
Cel puțin în câteva activități terestre clasice, mișcarea astrelor este deosebit de importantă. Astfel, un astronom își programează observațiile vizuale în funcție de mișcarea astrelor. În nopțile cu Luna Plină, când stelele sunt greu de văzut din cauza luminii puternice a Lunii, astronomul își poate concentra atenția asupra studierii Lunii. De asemenea, el poate observa numai acele astre care se află deasupra orizontului, la vedere, pe cerul vizibil. Navigatorii trebuie să țină cont de flux și reflux, mișcări ale maselor de apă marină sub influența Lunii, și adesea ei se folosesc de poziția stelelor pentru a calcula poziția vasului lor pe suprafața oceanului. Agricultorii tradiționali țin și ei cont de fazele Lunii pentru a corela cu ele anumite lucrări agricole, ceea ce știința actuală începe să studieze tot mai atent. Chiar unii medici chirurgi au ajuns să observe că în anumite conjuncturi, în funcție de poziția Lunii pe cer, există riscuri mai mari sau mai mici de sângerare abundentă în cursul operațiilor chirusgicale. Iar alternanța zi-noapte - determinată tot de mișcarea relativă a astrelor - este un element care își pune în mod clar amprenta asupra întregii vieți terestre.
Aceste lucruri evidente sunt doar vârful aisbergului, partea vizibilă a ansamblului de conexiuni dintre ceea ce trăim pe Pământ și ceea ce se întâmplă pe firmament. Pentru mintea rațională, strict bazată pe nivelul fizic, asemenea lucruri nu există, fiindcă o asemenea minte denumește fie superstiție, fie utopie, orice conexiune pe care ea nu o poate admite sau înțelege. Pentru mintea care operează și la nivel simbolic, asemenea conexiuni devin nu numai evidente, ci și operaționale, și ele pot fi folosite în ansamblul cunoașterii alături de cunoașterea planului fizic.
În Astrologie, Legea Corespondenței se manifestă în multe aspecte diferite, pe care le vom descoperi treptat. Pentru început, să amintim doar despre două dintre cele mai clare.
Un prim aspect, ușor de perceput, este cel dat de poziția astrelor față de linia orizontului la un moment dat. Astrele plasate Sus, deasupra orizontului, pot fi văzute cu ochiul liber dacă e noapte și dacă există condiții de vizibilitate suficient de bune. Cele de sub linia orizontului nu se pot vedea, dar prin calcule și ele pot fi poziționate exact pe zodiac. Astfel avem două niveluri diferite, cu astre plasate Sus și cu alte astre plasate Jos. Astrele plasate Sus, în zona de vizibilitate directă, sunt cele care au o influență considerabilă asupra vieții terestre vizibile pentru toți a individului, adică asupra aspectelor sociale și publice ale vieții lui. Astrele plasate Jos, sub orizont, nu sunt vizibile, și de aceea se spune că ele influențează mai ales viață ascunsă, intimă, casnică și lăuntrică a individului.
O altă manifestare foarte evidentă a Legii Corespondenței apare în corespondența dintre semnele zodiacului și așa-numitele case terestre. Într-o astrogramă, linia orizontului apare ca un diametru care împarte cerul în două: jumătatea de Jos cuprinde cele 6 Case nocturne (Casele I-VI - unde se află Soarele pe durata nopții), iar cea de Sus este împărțită în 6 Case diurne (Casele VII-XII - cele în care se află Soarele în timpul zilei). Avem astfel un cerc împărțit în 12 sectoare, numite Case, și ale căror poziții exacte se calculează în raport cu linia orizontului și cu meridianul locului, deci ele depind de repere terestre - de aceea li se mai spune și Casele Terestre.
Pe de altă parte, știm că zodiacul este reprezentat tot ca un cerc împărțit în 12 sectoare egale, numite zodii, și calculate (în zodiacul tropic) în funcție de mișcarea Soarelui pe cer între reperele date de echinocții și solstiţii. Zodiile sunt denumite și Case ale Cerului. Aceste două sisteme de Case - zodiile și casele terestre - se suprapun pe tema astrologică a unui moment, astfel încât apar combinații foarte variate ale lor. De pildă, pentru cineva născut în zodia Berbecului, și puțin înainte de amiază, Berbecul se suprapune peste Casa a X-a terestră, în timp ce altcineva născut tot în Berbec, dar în zorii zilei, Berbecul este la Ascendent, în Casa I terestră.
Dacă nu se știe ora nașterii cuiva, se poate determina cel puțin poziția astrelor în zodii, cu o anumită eroare. Deci se poate vedea - și asta cu o precizie mai redusă - ceea ce indică astrograma pentru un singur nivel dintre cele două. De aceea este necesară și cunoașterea orei și a locului de naștere, pentru a se determina cât mai exact această dublă proiecție a influențelor astrale. Există și o corespondență definită între semnele zodiacale și casele terestre. Berbecul, primul semn zodiacal, este asociat cu Casa I. În zodiac, Berbecul guvernează capul - dintre părțile corpului omului cosmic - și la fel Casa I, în astrologia medicală, guvernează capul corpului fizic al omului terestru. Iar Cerul este văzut în analogie cu planul spiritual, sau chiar cu toate planurile subtile, invizibile fizic, în timp ce Pământul este văzut în analogie cu planul fizic.
La ora actuală, majoritatea oamenilor știu sub ce semn zodiacal s-au născut, deci cunosc cel puțin acest aspect al coordonatei lor celeste, și se pot recunoaște în el la nivel de personalitate și aspirații generale. Dar foarte puțini știu și în ce casă terestră s-au născut, și de aici apare o confuzie generalizată în ceea ce privește sensul vieții terestre, direcția de acțiune în care ar trebui lucrat pentru o împlinire maximă a propriului potențial.
Cred că rostul Astrologiei implică și descoperirea acestei dimensiuni a omului, care nu este o ființă apărută din întâmplare sau în mod inevitabil sub Cer, ci mai ales o ființă care are de învățat și de făcut lucruri specifice aici, pe Pământ. Dar pentru asta trebuie ca omul să învețe să vadă conexiunile ascunse, corespondențele dintre diferitele planuri ale vieții și ale manifestării, punându-și în funcțiune abilitățile sale de gândire simbolică și analogică - acelea permise de cele 90 de procente din creier care se spune că sunt încă nefolosite la omul de astăzi.
AdiM
Extras din articolele revistei AstroText
© Editura Fidelia
Vrei să cunoşti mai mult? Înscrie-te la cursuri! Acum!
Serie de lecţii, extrase din cartea "Bazele astrologiei" de Firicel Ciarnău
Aceste articole au fost selectate dintre lucrările de absolvire ale cursanţilor şi publicate cu acordul acestora.
Serie de lecţii gratuite scrise de AdiM pentru revista AstroText.
Puteţi citi şi alte articole ale absolvenţilor la AstroDex
Vrei să cunoşti mai mult? Înscrie-te la cursuri! Acum!
Următoarea serie a cursurilor de astrologie şi numerologie începe în 20 octombrie 2023