Scoala de astrologie Fidelia
Agenda

Agenda Şcolii Fidelia

Pentru următoarea perioadă, Şcoala Fidelia anunţă evenimente importante:

Prima şcoală de astrologie din România


Cum să folosim astrologia

Ar trebui să încep seria de articole pentru novici cu o definiție a Astrologiei. Dar pentru fiecare om, definițiile sunt în funcție de ceea ce vrea el să vadă în lucrurile definite. Aici putem da toate definițiile posibile, dar fiecare trebuie să-și definească singur viziunea - şi ceea ce vede un om în Astrologie face parte din viziunea şi din ființa sa.

Așa că o să încep prin a declara doar că Astrologia este UTILĂ. Ba chiar că este FOARTE utilă pentru cine știe să o folosească. Într-adevăr, este nevoie de studiu pentru a pătrunde în tainele ei, de muncă pentru a stăpâni tehnicile de calcul şi metodele de desenare şi de interpretare a astrogramelor, dar mai ales este nevoie de o înțelegere corectă a rolului şi utilității ei. Pentru necunoscători, astrologia poate fi o curiozitate, un pretext de amuzament sau chiar o escrocherie, dar atitudinea aceasta nu face decât să-i împiedice pe ei să beneficieze de tot ce le-ar putea oferi Astrologia pentru viață lor.

Concret, Astrologia te poate ajuta să vezi realitatea în ansamblul ei, holistic, depășind limitările viziunilor materialiste care nu țin cont de cauzele profunde ale lucrurilor. Toate lucrurile din Univers alcătuiesc un întreg, un Tot, iar această relație între ele permite cunoașterea lor prin metode intuitive cum este şi Astrologia. Orice lucru este cunoscut de mintea umană atunci când este constatat şi apoi încadrat în sistemul de cunoaștere acceptat de către minte. Deoarece toate lucrurile din Univers sunt corelate între ele, ele pot fi cunoscute luând ca model acele lucruri din Univers (în cazul Astrologiei, astrele cele mai apropiate de Pămînt) care pot fi urmărite ușor şi care au o influență constantă asupra realității terestre şi umane. La nivel fizic, legătura dintre astre şi viața de pe Pământ se face prin acțiunea vibrațiilor planetare.

Orice corp are propria sa vibrație. Și planetele au vibrații proprii, care pot fi înțelese ca niște unde subtile care sunt recepționate pe Pământ cu parametri variabili, în funcție de poziția planetelor pe zodiac, interacţionând constant cu vibrațiile zodiacale şi cu vibrațiile corpurilor de pe Pământ. Fiecare om are propria sa receptivitate față de aceste vibrații.

Studiind pozițiile astrelor şi știind influențele generale ale vibrațiilor planetare şi zodiacale, tendințele la care ele îi expun pe oameni şi condițiile favorabile pe care le pot genera aceste vibrații în viața individuală şi socială, o minte deschisă şi creatoare poate percepe soluțiile optime pentru rezolvarea diverselor situații din viața terestră în armonie cu vibrațiile cosmice.

Nu recomand nimănui să abordeze astrologia ca pe o știință divinatorie, pentru ghicit/prezis viitorul, fiindcă viitorul se naște în prezent, iar prezentul și-l construiește fiecare. Dar recomand călduros folosirea astrologiei ca instrument în evaluarea posibilităților de acțiune şi în luarea deciziilor, şi folosită astfel, ea va putea aduce beneficii mult mai mari decât folosită ca spectacol al prezicerilor.

Întotdeauna trebuie să ne amintim dictonul astrologic clasic:
ASTRELE PREDISPUN, DAR OMUL DISPUNE!

El ne spune că suntem responsabili pentru opțiunile şi faptele noastre în viață, şi că vom culege roadele pentru tot ce semănăm. Astrele nu fac decât să umple mediul nostru de viață cu vibrații care ne afectează mai ales la nivel lăuntric, psihic şi spiritual, pentru ca la nivel mental, conștient, să învățăm să luăm deciziile corecte. Ele nu sunt responsabile pentru ceea ce ni se întâmplă bun sau rău în viață. Ele nu fac decât să ne prezinte drumuri de parcurs, dar noi alegem încotro şi cum mergem prin viață.

Fiecare este responsabil pentru ceea ce alege.

AdiM
Extras din articolele revistei AstroText
© Editura Fidelia


Vrei să cunoşti mai mult? Înscrie-te la cursuri! Acum!

Lecţii gratuite şi articole

Puteţi citi şi alte articole ale absolvenţilor la AstroDex


Vrei să cunoşti mai mult? Înscrie-te la cursuri! Acum!

Editura Fidelia