Prima şcoală de astrologie din România

Întrebări frecvente şi răspunsuri

Întrebări frecvente

I. Generale

Cine organizează cursurile?
Cine sunt profesorii şi autorii cursurilor?
Ce tipuri de cursuri de astrologie sunt oferite?
Am nevoie de anumite cunoştinte pentru a începe cursurile de astrologie?
După ce termin cursurile, mă puteţi ajuta să mă lansez ca astrolog?
Am trimis un mail cu intenţie de înscriere la cursuri, dar nu am primit răspuns. Ce se întâmplă?

II. Cursuri Fidelia Start

Prin ce se caracterizează pachetul de cursuri Fidelia Start?
Unde se ţin cursurile Fidelia Start?
Cum primesc cursurile de astrologie Fidelia Start?
În cât timp se parcurge un nivel de studiu?
Sub ce formă sunt prezentate cursurile?
Cum pot fi ajutat(ă) dacă nu înţeleg ceva în cursurile de astrologie?
Sunt un om foarte ocupat. Oare pot să fac faţă programului de cursuri?
Examenul final este obligatoriu la cursurile Fidelia Start?
Când se dă examenul pentru cursurile Fidelia Start?
Ce se întâmplă în cazul în care nu promovez examenul la cursurile Fidelia Start?
Cu certificatul obţinut la acest tip de cursuri pot să practic meseria de astrolog?
Nivelurile se parcurg obligatoriu în ordinea 1-2-3?
Unde găsesc programe de astrologie şi alte materiale auxiliare necesare?
După ce am terminat cursul/cursurile, mai pot continua discuţiile pe grupuri?
Cum mă înscriu la cursurile Fidelia Start?
Cum plătesc?
Care sunt reducerile de care beneficiez?
Sunt minor(ă). Beneficiez de o reducere?
Toate materialele necesare studiului se primesc odată?

III. Cursuri Fidelia Calificare

Prin ce se caracterizează pachetul de cursuri Fidelia Calificare?
Unde se ţin cursurile Fidelia Calificare?
Cât timp durează cursurile la clasă?
Există condiţionări pentru înscrierea la aceste cursuri?
De ce trebuie să urmez cursurile Fidelia Start pentru a mă putea înscrie la Fidelia Calificare?
Examenul este obligatoriu la cursurile Fidelia Calificare?
Când se dă examenul pentru cursurile Fidelia Calificare?
Ce se întâmplă în cazul în care nu promovez examenul la cursurile Fidelia Calificare?
Cu diploma obţinută la acest tip de cursuri pot să practic meseria de astrolog?
Cum mă înscriu la cursurile Fidelia Calificare?
Cum plătesc?
Unde pot să stau pe perioada cursurilor?

IV. Cursul de Numerologie

Există vreo reducere la cursul de numerologie?
Nu sunt priceput(ă) la calcule complexe, pot face cursul de numerologie?
Examenul la cursul de numerologie este obligatoriu?
Cât durează cursul de numerologie?
Cum pot fi ajutat(ă) dacă nu înţeleg ceva în cursul de numerologie?
Cum primesc cursul de numerologie?


Răspunsuri


Cine organizează cursurile?

Cursurile sunt organizate de către Editura Fidelia. Sunt primele cursuri organizate din România, cu o structură clară, o planificare calendaristică, conform standardelor pedagogice. Editura Fidelia oferă cursuri de astrologie autorizate ANC (Autoritatea Naţionala pentru Calificări, fost CNFPA), finalizate printr-o diplomă în ocupaţia de astrolog, recunoscută de Ministerul muncii, recunoscută de asemenea în UE, deci cu diploma eliberată de noi puteţi practica meseria de astrolog atât în ţară cât şi în străinătate.

Sus ↑


Cine sunt profesorii şi autorii cursurilor?

Cursurile au fost scrise de prof. Firicel Ciarnău, Adrian Mîndruţă-Tănăsescu (AdiM) şi Fülöp László, astrologi cu renume, membri fondatori ai Asociaţiei Astrologilor din România. Lectori activi pe grupurile de discuţii sunt Firicel Ciarnău şi Fülöp László. Vă invităm să citiţi mai multe informaţii despre profesori şi activitatea lor în paginile web ale acestora.

Sus ↑


Ce tipuri de cursuri de astrologie sunt oferite?

Avem două tipuri de pachete de cursuri de astrologie: Fidelia Start şi Fidelia Calificare.

Sus ↑


Prin ce se caracterizează pachetul de cursuri Fidelia Start?

Sunt cursuri la distanţă, prin mail. Cei care doresc să înveţe astrologie doar pentru sine, fără să dorească să profeseze ca astrolog, pot să urmeze cursurile celor trei niveluri din pachetul Fidelia Start, iar dacă doresc pot să dea examenul pentru certificatul de atestare a cunoştinţelor sau să se mulţumească doar cu faptul că au învăţat astrologie de calitate. Dar pentru cei care doresc să meargă mai departe, parcurgerea pachetului Fidelia Start este obligatorie pentru înscrierea la Fidelia Calificare.

Sus ↑


Prin ce se caracterizează pachetul de cursuri Fidelia Calificare?

Sunt cursuri la clasă, cursuri autorizate. Editura Fidelia oferă cursuri de astrologie autorizate ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări, fost CNFPA), finalizate printr-o diplomă în ocupaţia de astrolog, recunoscută de Ministerul muncii, recunoscută de asemenea în Uniunea europeană, deci cu diploma eliberată de noi puteţi practica meseria de astrolog atât în ţară cât şi în străinătate. Parcurgerea pachetului Fidelia Start este obligatorie pentru înscrierea la Fidelia Calificare.

Sus ↑


Unde se ţin cursurile Fidelia Start?

Cursurile Fidelia Start se ţin la distanţă, prin mail şi grupuri de studiu ce se formează pentru fiecare nivel. Asta înseamnă că nu există o locaţie fizică unde ne întâlnim, ci pur şi simplu dumneavoastră învăţaţi, beneficiind de tot ajutorul nostru, în faţa calculatorului de acasă.

Sus ↑


Unde se ţin cursurile Fidelia Calificare?

Cursurile Fidelia Calificare se ţin la clasă, în Simeria jud. Hunedoara dar şi în Bucureşti, în laboratoarele de informatică ale liceelor cu care avem contracte.

Sus ↑


Cum primesc cursurile de astrologie Fidelia Start?

Cursurile se ţin prin mail. Profesorii vor trimite cursurile prin intermediul grupurilor de studiu ce se formează pentru fiecare nivel. Această modalitate este foarte comodă, deoarece cursantul poate oricând să-şi ia cursurile de pe server printr-un simplu download, nu au importanţă distanţele şi nu este nevoit să respecte o anumită oră de întâlnire online şi în acest fel nu trebuie să-şi facă modificări în programul propriu.

Sus ↑


În cât timp se parcurge un nivel de studiu?

Un nivel de la Fidelia Start se parcurge în aproximativ 40 de zile, după care urmează o pauză de cel puţin o săptămână până la următoarea serie. Pe parcursul verii de obicei facem pauză, eventual pentru organizarea vreunei tabere de astrologie în care să ne întâlnim cu cursanţii.

Sus ↑


Cât timp durează cursurile la clasă?

Cursurile Fidelia Calificare durează 5 zile, câte 5-6 ore/zi, teorie şi practică.

Sus ↑


Unde pot să stau pe perioada cursurilor?

În oraşul Simeria există pensiuni şi vile de 3 şi 4 stele/margarete, foarte frumoase, în care vă puteţi caza iar în Bucureşti fiecare se cazează unde doreşte.

Sus ↑


Sub ce formă sunt prezentate cursurile?

Pentru cursurile Fidelia Start am adoptat formatul eBook, deci cursurile sunt sub forma unor cărţi electronice de tip PDF.

Sus ↑


Cum pot fi ajutat(ă) dacă nu înţeleg ceva în cursurile de astrologie?

După fiecare curs Fidelia Start studiat, se pot purta discuţii cu grupul de profesori pe o listă de discuţii corespunzătoare, un grup de studiu în care veţi fi înscris(ă). În aceste discuţii se clarifică nelămuriri, se fac exerciţii concrete, practic vi se oferă tot sprijinul de care aveţi nevoie.

Sus ↑


Sunt un om foarte ocupat. Oare pot să fac faţă programului de cursuri?

Ştim că sunteţi extrem de ocupat(ă), de aceea am conceput în urmă cu mulţi ani tipul de cursuri Fidelia Start, cu desfăşurarea lor originală, pentru a-i ajuta pe cei care nu pot şi nu trebuie să-şi facă modificări în program, care să nu depindă de o întâlnire la o anumită oră ci să ia contact cu grupul de studiu doar atunci când îşi permit, iar materialele să nu aibă termen limită, să le poată folosi toată viaţa. Un sistem de cursuri în care nu contează distanţele, nu conţine termene limită şi nu-i face pe cursanţi să se simtă obligaţi de participarea cu o anumită frecvenţă sau de vreo întâlnire fizică - un atu pentru care avem şi mulţi cursanţi români din străinătate. De asemenea examenele nu au termen limită, fiecare îşi trimite lucrarea de examen (facultativă de altfel) atunci când se simte pregătit.

Sus ↑


Examenul final este obligatoriu la cursurile Fidelia Start?

Examenul pe care îl puteţi susţine la terminarea nivelului N3 (dupa ce în prealabil aţi făcut N1 şi N2) este obligatoriu doar dacă doriţi obţinerea Certificatului de absolvire, care este un certificat de atestare a cunoştintelor (cu care odată obţinut vă puteţi înscrie mai departe la cursurile Fidelia Calificare). Examenul este însă facultativ pentru cei care doresc doar să înveţe astrologie şi nu doresc obţinerea certificatului de atestare a cunoştinţelor.

Sus ↑


Când se dă examenul pentru cursurile Fidelia Start?

Nu există termen limită, aşadar examenul NU trebuie dat imediat după încheierea seriei. Considerăm că cel mai bun lucru este ca fiecare să dea examenul atunci când se simte pregătit, chiar şi peste ani de zile, dar evident... ar fi bine să nu se prelungească foarte mult această perioadă.

Sus ↑


Cu certificatul obţinut la acest tip de cursuri pot să practic meseria de astrolog?

La cursurile Fidelia Start, în urma trecerii examenului final, se obţine un certificat de atestare a cunoştintelor care însă NU este o diplomă recunoscută de Ministerul Muncii (aceasta se obţine urmând mai departe cursurile Fidelia Calificare). Însă doar în baza unui astfel de certificat, cursantul se poate înscrie la cursurile Fidelia Calificare şi poate obţine diploma în meseria de astrolog. Editura Fidelia este abilitată să ofere aceste diplome, conform legilor în vigoare. Vă recomandăm să citiţi despre meseria de astrolog.

Sus ↑


Ce se întâmplă în cazul în care nu promovez examenul la cursurile Fidelia Start?

Se poate cere o singură reexaminare în cazul nepromovării. Nu este necesară achitarea niciunei taxe suplimentare.

Sus ↑


De ce trebuie să urmez cursurile Fidelia Start pentru a mă putea înscrie la Fidelia Calificare?

În primul rând trebuie să ştiţi că avem dreptul legal să impunem o asemenea condiţie. Dar de ce am făcut asta? Pentru că dorim să ne asigurăm că cine primeşte diploma în meseria de astrolog de la Fidelia, este într-adevăr capabil să exercite cu succes meseria de Astrolog. Cursurile Fidelia Calificare durează doar câteva zile dar credeţi-ne că pentru a practica astrologia, chiar şi la nivel de începător, este nevoie de o perioadă mai îndelungată de studiu. Însă, pentru că nu vă puteam cere să vă mutaţi practic în Simeria sau Bucureşti pentru o perioadă mai îndelungată de timp, ne-am asigurat că învăţaţi totuşi astrologie punând suplimentar această condiţie. Cursurile Fidelia Start totalizează aproape 1000 de pagini, mult mai mult decât ne-ar permite timpul să vă predăm la clasă. Este evident că dacă absolviţi cu succes cursurile Fidelia Start nivelul cunoştinţelor dvs. este deja superior celor predate la cursul autorizat de iniţiere - însă la acest curs noi practic începem să vă cunoaştem şi să ne asigurăm că cel puţin cunoştinţele dvs. de bază sunt într-adevăr fundamentate şi verificate printr-un examen dat în clasă, cu comisie. După toate acestea vom fi mândri să oferim diploma în meseria de astrolog unor oameni care au muncit pentru asta şi o merită din plin, cu felicitări!

Sus ↑


Examenul este obligatoriu la cursurile Fidelia Calificare?

Da, este obligatoriu pentru cei care doresc obţinerea diplomei în meseria de astrolog.

Sus ↑


Când se dă examenul pentru cursurile Fidelia Calificare?

După finalizarea cursului la clasă. Data examinării va fi anunţată de către profesori.

Sus ↑


Ce se întâmplă în cazul în care nu promovez examenul la cursurile Fidelia Calificare?

Se poate cere o singură reexaminare în cazul nepromovării şi este necesară achitarea unei taxe de reexaminare.

Sus ↑


Cu diploma obţinută la acest tip de cursuri pot să practic meseria de astrolog?

Da. Vă recomandăm să citiţi despre meseria de astrolog.

Sus ↑


Nivelurile se parcurg obligatoriu în ordinea 1-2-3?

Deoarece materialul cursurilor Fidelia Start este vast (numai pachetele de curs au aproape 1000 de pagini, fără să mai punem la socoteală materialele suplimentare), cursurile sunt structurate pe 3 niveluri. Acestea se parcurg obligatoriu în ordinea 1 - 2 - 3, pentru o bună înţelegere. La o privire mai atentă, cele trei niveluri asigură învăţarea aproape integrală a principalelor ramuri ale astrologiei. Dacă sunteţi grăbit(ă) puteţi să faceţi toate trei nivelurile în paralel, dar nu este recomandabil.

Sus ↑


Unde găsesc programe de astrologie şi alte materiale auxiliare necesare?

Cursanţii vor primi toate materialele necesare studiului, multe materiale suplimentare faţă de pachetele de curs, inclusiv programe de astrologie sau vor fi recomandate programe.

Sus ↑


După ce am terminat cursul/cursurile, mai pot continua discuţiile pe grupuri?

Deşi nu veţi mai fi înscris(ă) în grupul de discuţii al nivelului pe care l-aţi terminat, puteţi să vă înscrieţi ca membru al grupului Astropractica, pentru discuţii şi consultări, ca o prelungire fără termen a cursurilor de astrologie. Acolo vă veţi putea consulta cu foştii dvs. profesori, colegi, foşti cursanţi şi actuali astrologi (unii dintre ei foarte cunoscuţi).

Sus ↑


Cum mă înscriu la cursurile Fidelia Start?

Doritorii trebuie să completeze formularul de pe site (astrologie sau numerologie), ceea ce înseamnă exprimarea intenţiei de a urma cursurile. După schimbul de mesaje cu noi, în care vi se ofera toate informaţiile necesare înscrierii, trebuie să achitaţi suma necesară urmării cursurilor. Aceasta va însemna înscrierea fermă. Modul de plata se va comunica individual sau puteţi plăti imediat cu cardul online. Pentru alte situaţii, dăm explicaţii individuale la înscriere.

Sus ↑


Cum plătesc?

După ce aţi completat formularul de pe site (corespunzător cursurilor Fidelia Start), ceea ce înseamnă exprimarea intenţiei de a urma cursurile, veţi primi pe adresa dvs. de e-mail toate detaliile, inclusiv cele pentru achitarea sumei necesare urmării cursurilor şi modalităţile de plată (transfer bancar, internet banking, plati din strainatate etc.). Dacă optaţi pentru plata online cu cardul, atunci veţi fi redirecţionat la procesatorul de plăţi EuPlatesc.ro, pentru a putea face plata într-un mediu securizat.

Sus ↑


Care sunt reducerile de care beneficiez?

Toate reducerile la cursurile de astrologie Fidelia Start se referă la tariful cursului de numerologie astfel:
- dacă aţi făcut N1 după care vă înscrieţi la N2, beneficiaţi de o reducere de 25% la cursul de numerologie
- dacă aţi făcut N1, N2 şi vă înscrieţi şi la N3, beneficiaţi de încă o reducere de 25% la cursul de numerologie (deci până aici reducerea este de 50%)
- dacă vă înscrieţi şi plătiţi deodată toate nivelurile de curs N1, N2 şi N3 atunci aveţi reducere de 10% şi primiţi cursul de numerologie gratuit.

Sus ↑


Toate materialele necesare studiului se primesc odată?

Nu, pachetele de curs Fidelia Start şi materialele auxiliare pentru fiecare nivel se primesc conform unei planificări calendaristice. Astfel, în fiecare zi lucrătoare veţi primi câte ceva, cum ar fi notele de curs, iar pachetele de curs conform unei planificări calendaristice. Am adoptat acest sistem, deoarece cursurile sunt foarte bogate şi ar fi prea mult pentru dvs. să primiţi o aşa mare cantitate de informaţii noi deodată.

Sus ↑


Am trimis un mail cu intenţie de înscriere la cursuri, dar nu am primit răspuns. Ce se întâmplă?

Prima variantă ar fi că nu aţi completat corect adresa de e-mail. Dacă totusi aţi completat-o corect, atunci vă rugăm să verificaţi şi folderul Spam, deoarece clientul de mail (în special Yahoo dar şi Gmail) din prea mult zel poate trimite mesajele în aceste foldere şi de cele mai multe ori nu avem altă modalitate de a vă contacta.

Sus ↑


Există condiţionări pentru înscrierea la aceste cursuri?

Da, există condiţionari la cursurile autorizate Fidelia Calificare.

Iată ce trebuie să aveţi pentru a vă putea înscrie la cursul de iniţiere:
- diploma de Bacalaureat
- certificat de atestare a cunoştinţelor oferit de Fidelia (cursurile Fidelia Start)

Sus ↑


Cum mă înscriu la cursurile Fidelia Calificare?

Doritorii trebuie să completeze formularul de pe site, ceea ce înseamnă exprimarea intenţiei de a urma cursurile. După schimbul de mesaje cu noi, în care vi se oferă toate informaţiile necesare înscrierii, trebuie să achitaţi suma necesară urmării cursurilor (sau o primă rată din aceasta). Aceasta va însemna înscrierea fermă. Modul de plată vi se va comunica individual. Pentru alte situaţii, dăm explicaţii individuale la înscriere. Înainte de a completa formularul asiguraţi-vă că îndepliniţi toate condiţiile necesare pentru a fi acceptat.

Sus ↑


Cum plătesc?

După ce aţi completat formularul de pe site (corespunzător cursurilor Fidelia Calificare), ceea ce înseamnă exprimarea intenţiei de a urma cursurile, veţi primi pe adresa dvs. de e-mail toate detaliile, inclusiv cele pentru achitarea sumei necesare urmării cursurilor şi modalităţile de plată (transfer bancar, internet banking, plăţi din străinătate etc.). Dacă doriţi să plătiţi cu cardul online vă rugăm să ne cereţi această posibilitate şi vă vom trimite un mesaj securizat pentru a putea face plata în mediu sigur. Aceste cursuri pot fi achitate fie integral, fie 2-3 rate, una la înscriere şi ultima cu o zi înainte de începerea cursurilor la clasă sau chiar în timpul cursurilor dacă noi convenim astfel, dar este obligatoriu ca înainte de examen plata să fie finalizată.

Sus ↑


Există vreo reducere la cursul de numerologie?

Da, dar în strânsă legătură cu cursurile de astrologie oferite de noi, grupate pe 3 niveluri de studiu (N1, N2, N3). Aşadar, dacă sunteţi pasionat(ă) şi de astrologie şi doriţi să urmaţi şi aceste cursuri, beneficiaţi de reduceri semnificative la cel de numerologie:
- dacă aţi făcut N1 după care vă înscrieţi la N2, beneficiaţi de o reducere de 25% la cursul de numerologie
- dacă aţi făcut N1, N2 şi vă înscrieţi şi la N3, beneficiaţi de încă o reducere de 25% la cursul de numerologie (deci până aici reducerea este de 50%)
- dacă va înscrieţi şi plătiţi deodată toate nivelurile de curs N1, N2 şi N3, aveţi o reducere de 10% la cursurile de astrologie şi primiţi cursul de numerologie gratuit.

Sus ↑


Nu sunt priceput(ă) la calcule complexe, pot face cursul de numerologie?

Dacă nu aveţi talent sau dispoziţia necesară pentru a face calcule ceva mai complexe, nu aveţi motiv de îngrijorare, pentru că aceste cursuri conţin şi programe ce fac aceste calcule automat, programe concepute de noi.

Sus ↑


Examenul la cursul de numerologie este obligatoriu?

Examenul este facultativ. Dar cei care reuşesc să-şi ia examenul primesc un Certificat de atestare a cunoştintelor în numerologie. Certificatul de atestare a cunoştinţelor în numerologie nu este o diplomă de studii şi atestare în meserie, pentru că în COR nu există meseria de numerolog.

Sus ↑


Cât durează cursul de numerologie?

Cursul de numerologie are doua părţi şi durează exact cât o serie a cursurilor de astrologie:
- timp de aproximativ 40 de zile sunteţi înscris într-un grup de studiu unde putem purta discuţii să vă clarificaţi nelămuririle;
- primiţi acces pe o perioadă nedeterminată la secţiunea specială ce conţine cursurile online şi programele de calcul.
Cursurile de numerologie încep în aceeaşi zi cu cele de astrologie şi se termină în acelaşi timp cu ele.

Sus ↑


Cum pot fi ajutat(ă) dacă nu înţeleg ceva în cursul de numerologie?

Veţi fi înscris într-un grup de discuţii în care, timp de aproximativ 40 de zile, puteţi pune întrebări şi vi se vor oferi toate lămuririle necesare.

Sus ↑


Cum primesc cursul de numerologie?

La începerea cursului veţi primi acces pentru o perioadă nedeterminată la o secţiune specială unde aveţi la dispoziţie cursurile şi programele de calcul online.

Sus ↑


Am nevoie de anumite cunoştinţe pentru a începe cursurile de astrologie?

- Cursurile de astrologie Fidelia au fost urmate de o gamă foarte variată de persoane, de la cei care nu au nicio noţiune despre astrologie, ci doar curiozitatea şi dorinţa de a învăţa un domeniu nou, până la astrologi consacraţi care doreau să-şi structureze şi să-şi îmbogăţească cunoştinţele, să-şi facă ordine în ceea ce au studiat singuri. Cursanţii noştri până în prezent au fost de vârste cuprinse între 15 şi 73 de ani - setea de cunoaştere nu ţine de vârstă.

- În ceea ce priveşte cursurile Fidelia Start, bineînţeles că a avea cunoştinte elementare într-un domeniu ajută la o mai rapidă învăţare a acelui domeniu, şi asta este valabil şi în astrologie. Însă, dacă nu aveţi nici cea mai mică idee "cu ce se mănâncă" astrologia, puteţi sta liniştit(ă), pentru asta am creat nivelul N1 - începători. Astrologia este o ştiinţă de graniţă şi presupune puţină astronomie, puţină matematică, puţină psihologie s.a.m.d., dar în primul rând cere o minte deschisă, iar dacă aveţi şi entuziasm atunci totul va decurge foarte bine. Dacă nu aveţi talent sau dispoziţia necesară pentru a face calcule ceva mai complexe, nu aveţi motiv de îngrijorare, veţi primi odată cu cursurile şi programe care fac aceste calcule automat.

- În ceea ce priveşte cursurile Fidelia Calificare deja înscrierea este condiţionată de absolvirea cu certificat a cursurilor Fidelia Start, ceea ce înseamnă că există deja suficiente cunoştinţe de astrologie.

Sus ↑


Sunt minor(ă), beneficiez de o reducere?

Da, minorii peste 15 ani beneficiază de o reducere semnificativă la cursurile Fidelia Start. Tot ce trebuie să faceţi este să specificaţi în momentul în care vă exprimaţi intenţia de a urma cursurile, că sunteţi minor şi aveţi peste 15 ani. Vă vom trimite un mail, în care vă vom da toate detaliile referitoare la dovada pe care va trebui să ne-o trimiteţi precum şi reducerea care vi se acordă.

Sus ↑


După ce termin cursurile, mă puteţi ajuta să mă lansez ca astrolog?

Evident, fiecare încearcă să se descurce fără ajutor, dar acolo unde a fost nevoie Şcoala de Astrologie Fidelia şi-a sprijinit mereu cursanţii, dovadă stă faptul că unii dintre ei ocupă locuri importante în astrologia românească, mulţi dintre ei sunt membri ai Asociaţiei Astrologilor din România, unii au emisiuni TV (mai mult de jumătate din astrologii de la TV au făcut cursurile noastre), au scris cărţi de astrologie, sunt redactori de profil la diverse reviste, unii sunt lectori la şcoli şi facultăţi de profil din străinătate sau fac parte din echipa de astrologi de la Fidelia. În primul rând, doar specificând faptul ca aţi terminat Şcoala de Astrologie Fidelia, constituie deja o garanţie, o încredere care vi se acordă ca astrolog. Apoi, vă putem introduce inclusiv în cercurile de profesionişti, dacă v-aţi remarcat în timpul cursurilor sau după aceea vă putem recomanda la televiziuni şi publicaţii (s-a întamplat de multe ori ca Firicel Ciarnău să fie invitat de câte o televiziune dar locuind la Simeria, prea departe de Bucureşti, a preferat să recomande în locul său un fost cursant), iar dacă v-aţi dovedit foarte conştiincios/conştiincioasă şi avem nevoie de un nou membru în echipa de astrologie Fidelia, fiţi sigur(ă) că vă vom contacta. Ar fi prea mult de spus ce putem face pentru dvs. Ideea este că într-o formă sau alta încercăm să vă ajutăm, pe cât este posibil, trebuie doar să apelaţi cu încredere la noi.

Sus ↑


Părerea lor contează!

Declaraţiile unor oameni celebri despre astrologie.

"Astrologia vorbeşte despre om în întregul lui şi cred că acesta este un lucru esenţial. Îl consideră o fiinţă completă. Arată că în natură există anumite ritmuri şi că fiecare vieţuitoare participă la aceste ritmuri."

Henry Miller (1891-1980, scriitor american)

Înscriere

Actuala serie a cursurilor de astrologie si numerologie a inceput in 20 octombrie. Se mai pot face inscrieri pana vineri 27 octombrie.

Meniu
Seminarii la clasă
Reclama

Citiţi revista AstroText
AstroText

Revista absolvenţilor Şcolii de astrologie Fidelia

Respectăm
Codul etic al astrologului
Am contribuit la conceperea sa.

Facebook
Ne găsiţi şi pe Facebook
Utile
Fazele Lunii
Fazele Lunii
Luna noua
23 ° 7' Scorpion
AstroDex

Orele planetare
AstroDex
Azi: 21.10.2017 - 22:25
Rasarit Soare: 07:37
Apus Soare: 18:23
Guvernatorul zilei:
Guvernatorul zilei
Ora planetara:
Cititi amanunte
Jupiter: 21:41 - 22:47
Detalii ora planetara
Editura Fidelia