Priveste intregul
In episodul trecut am prezentat Legile Universale din filosofia
hermetica, si poate unii s-au mirat de aceasta aparenta abatere
de la subiectul astrologiei. Dar fara o abordare a astrologiei de
pe un fundament metafizic solid, incercarile de a o studia sau
folosi vor fi sortite esecului, fiindca astrologia este o stiinta
metafizica in esenta ei. Aceia care vor sa o abordeze doar ca pe
o aplicatie de astronomie combinata cu psihologie, vor vedea din
ea doar aparatul matematic si vor fi tentati doar sa memoreze
interpretarile din carti si sa le combine rational, dar in acest
fel ei vor avea o perceptie foarte limitata a astrologiei.
Un dicton din metafizica traditionala afirma ca:
"Legile Omului sunt 7,
Legile Ingerilor sunt 3,
iar Legea lui Dumnezeu este Una".
Cele 7 Legi ale filosofiei hermetice sunt ceea ce putem folosi
din plin la nivelul perceptiei umane, si le regasim foarte bine
si in stiinta moderna, in diverse formulari si ipostaze. Depinde
de fiecare sa se ridice si la niveluri superioare de perceptie.
Vom vedea ca si in astrologie Legile Universale se reflecta fidel
in structurile studiate, in partile componente ale zodiacului si
in caracteristicile lor, in semnificatiile astrelor implicate si
in interpretarea relatiilor dintre ele. Extrem de important este
ca astrologul sa se raporteze permanent la intregul zodiacului si
la intreaga tema studiata. Aceasta imagine necesara a intregului
deriva direct din prima Lege Universala: Totul este Spirit. Iar
in Spirit nu exista diviziuni, parti, Totul este Unul, chiar
daca noi percepem si interpretam atitea elemente disparate: avem
semne zodiacale in astrologie, avem planete si aspecte intre ele,
multiple manifestari, si totusi ele fac parte din acelasi Intreg.
Mintea umana este prea putin obisnuita sa vada Intregul, are tot
timpul tendinta sa analizeze partile pentru a ajunge la imaginea
Intregului, si nu se poate spune ca aceasta este o abordare
gresita din start, dar analiza partilor trebuie facuta intotdeauna
in ideea de a se ajunge la integrarea rezultatelor analizei in
imaginea de ansamblu. Daca cineva este nascut sub semnul Leului,
de pilda, aceasta este doar una din caracteristicile importante
ale temei sale natale, care deriva din faptul ca Soarele se afla
in semnul zodiacal al Leului la nasterea sa, dar trebuie vazuta
tema in ansamblu pentru a se putea trage concluzii valabile la
nivel individual.
Daca pornesti cumva in studiul astrologiei de la o conceptie
materialista, in care Spiritul nu-si gaseste definitia sau locul,
atunci poti traduce asta, pentru inceput, printr-o formula mai
pe intelesul tau: "Totul este Energie". Fizica actuala a ajuns
sa defineasca energia indeajuns de explicit, si se stie ca ea
imbraca multe forme. Se recunoaste si faptul ca exista forme de
energie inca necunoscute, acelea care dau peste cap calculele
fizicienilor in anumite cazuri si dau nastere la fenomenele inca
inexplicabile pentru stiinta actuala. Se accepta si faptul ca
exista procese naturale de transformare a unei forme de energie
in alta, astfel incit Energia constituie un continuum, un intreg,
in care nimic nu se pierde, totul se transforma, si ceea ce pare
sa dispara din vederea noastra la un moment dat, in realitate a
cunoscut o transformare intr-o alta forma de energie, continuind
sa existe in Univers.
In Astrologie, caracteristicile diverselor forme ale Energiei
Universale sunt definite ca vibratii. Se spune ca fiecare semn
zodiacal are vibratia sa, la fel si fiecare planeta are o vibratie
specifica, si aceasta vibratie se modifica in functie de relatiile
pe care le au intre ele semnele si planetele, generind multiple
forme de manifestare ale Intregului. Pentru cei mai atenti sau
mai sensibili la vibratii, acest lucru poate fi perceput direct:
la fiecare trecere a Soarelui intr-un semn zodiacal nou, ei pot
percepe aceasta schimbare de vibratie in mod personal, si chiar
pot observa cum aceasta schimbare se manifesta in viata tuturor.
La fel, atunci cind o anumita planeta trece intr-un alt semn
zodiacal, are loc o schimbare de vibratie. Majoritatea oamenilor
vad doar efectele, evenimente si stari noi, dar cei sensibili
pot percepe schimbarea de vibratie inainte de a vedea efectele.
Intregul este exprimat si in Zodiac. Cele 12 Semne Zodiacale nu
cunosc vreo ierarhie, nu exista semn bun sau rau, nici semn mai
bun sau mai rau decit alt semn. Sunt 12 categorii de vibratii,
diferentiate calitativ si complementare in ansamblul zodiacal.
Daca un om se naste sub un anumit semn zodiacal, aceasta poate
sa insemne ca el va exprima mai intens calitatile acelui semn
zodiacal, dar el oricum va fi la fel de important in cadrul
Intregului Universal ca orice alt om.
Aceia care se asteptau la o intrare directa in analiza acelor
lucruri concrete - semne, planete, case - despre care au auzit
in limbajul astrologic, poate vor fi un pic dezamagiti ca mai
fac asemenea comentarii teoretice. Dar ii asigur ca nu este
ceva gratuit. Stiinta astrologiei nu este doar o suma de notiuni
exotice cu interpretari fixe, ci este mai ales o metoda de a
percepe realitatea si de a o cunoaste, si daca se neglijeaza
aceste fundamente metafizice ale ei, rezultatele vor fi mult
mai dezamagitoare, fiindca nu va putea fi folosita decit in
masura foarte limitata. Cei care doresc sa studieze astrologia
cu adevarat, pentru a o folosi concret in viata lor, au nevoie
sa reflecteze profund asupra principiilor ei de baza, astfel
incit corecta intelegere si aplicare a acestora sa ii poata
conduce la rezultate bune in practica.
In concluzie, insist inca o data asupra necesitatii de a se avea
mereu in vedere Intregul. In episoadele urmatoare voi incepe o
prezentare a "partilor", o analiza specifica a caracteristicilor
semnelor zodiacale, dar permanent trebuie pastrata in minte
ideea ca toate alcatuiesc un Intreg.
|
Astrologie pentru novici
Serie de lectii gratuite scrise de
AdiM pentru revista
AstroText.
Acestea nu sunt decat mostre, daca doriti sa invatati astrologie va invitam sa va inscrieti la cursuri.
» Cum sa folosim astrologia
» Ce este Zodiacul
» Alte zodiace
» Zodiac tropic si zodiac sideral
» Semne solare
» Legile universale
» Priveste intregul
» Ce este sus este ca si ce este jos
» Totul se misca
» Polaritatile
» Ritmurile cosmice
» Cauza si efect
» Masculin si feminin
» Studiul practic al astrologiei
» Alfabetul astrologiei
» "Atomii" astrologiei
» Elementele
» Crucile Zodiacului
» Semne masculine si semne feminine
» Zodii si planete
» Planetele in astrologie
» Pozitii planetare
» Simbolurile zodiilor
» Simbolurile planetelor
» Casele cerului
» Casele terestre
» Aspecte si orburi
» Aspecte si semne
» Aspecte dinamice
» Exercitiu de interpretare
|